The National Museum of History of Moldova

Moldova · 6 Employees
Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific. Expoziţia permanentă a muzeului este proiectată şi realizată de un grup de specialişti care au ales o prezentare pe baza unei tematici ştiinţifice, conform criteriului cronologico-tematic, pe epoci istorice, susţinută de forţa evocatoare a exponatelor, a mărturiilor originale reprezentative din patrimoniul istoric şi arheologic muzeal. Spaţiul destinat expoziţiei are o suprafaţă de 1700 m.p. Astăzi Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei deţine peste 348 000 piese de patrimoniu a căror tipologie diversificată surprinde profilul Moldovei de-a lungul secolelor, din erele preistorice până în prezent, atestând habitatul uman, fapte, evenimente și portrete de personalităţi. Muzeul oferă marelui public şi expoziţii temporare, diverse sub aspect tematic şi muzeotehnic, care vin să completeze carenţele expoziţiei permanente şi să aducă o contribuţie la promovarea culturală a patrimoniului depozitat. În cei 38 de ani de existenţă, muzeul a organizat peste 650 de expoziţii temporare (la sediu, în afara instituţiei şi în străinătate), axate pe propriile colecţii, precum şi pe cooperarea cu alte instituţii de cultură şi cercetare.

概述

国家 Moldova
成立时间 1983
总部 Strada 31 August 1989 121a, Chişinău, Chișinău MD-2012, MD
电话号码
网站 http://www.nationalmuseum.md
LinkedIn http://www.linkedin.com/company/the-national-museum-of-history-of-moldova
Twitter
Facebook
员工数 6
行业 museums & institutions,
简介 Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, situat în Chişinău, se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific...

技术

Apache

Load Balancers

Facebook Login (Connect)

Social Login

Facebook Widget

Widgets

Gmail

Email Providers

Google Analytics

Analytics and Tracking

Google Apps

Other

Google Custom Search

Search Appliances

Google Tag Manager

Tag Management

JQuery 1.11.1

CSS and JavaScript Libraries

JQuery 2.1.1

CSS and JavaScript Libraries

Mobile Friendly

Other

Yandex Metrica

Analytics and Tracking

常见问题

The National Museum of History of Moldova 在哪里?

The National Museum of History of Moldova 的总部位于 Strada 31 August 1989 121a, Chişinău, Chișinău MD-2012, MD

The National Museum of History of Moldova 的电话号码是多少?

The National Museum of History of Moldova 的电话号码是

The National Museum of History of Moldova 的官方网站是什么?

The National Museum of History of Moldova 的公司官方网站是 http://www.nationalmuseum.md

The National Museum of History of Moldova 是做什么的?

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, situat în Chişinău, se numără printre cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, atât din punctul de vedere al patrimoniului său, cât şi al prestigiului ştiinţific...

The National Museum of History of Moldova 的业务有哪些?

The National Museum of History of Moldova 的年收入是多少?

The National Museum of History of Moldova 的收入是 0美元

The National Museum of History of Moldova 有多少员工?

The National Museum of History of Moldova 有 6 名员工

The National Museum of History of Moldova 属于哪个行业?

The National Museum of History of Moldova 从事以下行业: museums & institutions

The National Museum of History of Moldova 使用什么技术?

The National Museum of History of Moldova 使用的一些流行技术包括: Apache,Facebook Login (Connect),Facebook Widget,Gmail,Google Analytics,Google Apps,Google Custom Search,Google Tag Manager,JQuery 1.11.1,JQuery 2.1.1,Mobile Friendly,Yandex Metrica

如何联系 The National Museum of History of Moldova?

The National Museum of History of Moldova 联系信息: 电话号码:, 网站:http://www.nationalmuseum.md, 邮箱:-

The National Museum of History of Moldova 的社交媒体链接是什么?

The National Museum of History of Moldova 领英:http://www.linkedin.com/company/the-national-museum-of-history-of-moldova,fackbook:,twitte:

The National Museum of History of Moldova 是一家上市公司吗?

不是

The National Museum of History of Moldova 的最后一轮融资是什么时候?

暂无最近投资信息

谁投资 The National Museum of History of Moldova?

The National Museum of History of Moldova 有 0 家投资者,包括 。

员工

Sorin Sclearuc

Public Relations Specialist

外贸获客 查找关键决策人

10亿+海关交易数据,1.2亿企业数据,2亿+企业联系人数据,1000千万真实采购商。覆盖200+个国家及地区,95%外贸重点拓展市场,可根据行业、经营范围等多方位挖掘目标客户。
免费试用

Top-ranked on G2 Crowd

全球B2B企业库 海关贸易数据 展会采购数据

工作更少,成就更大,销售更聪明

查找更多 B2B 联系人,丰富并验证记录
Email Address

全球B2B企业库

海关贸易数据

展会采购数据

Top-ranked on G2 Crowd

OR
Sign Up with Google